Băi cât mi-ar plăcea

Băi cât mi-ar plăcea să pot citi gânduri!

Cu dorința asta am dus paharul de șampanie spre buze, privind focul de artificii la 00:00, 01.01.2015.
Se zice așa: ce faci, ce gândești și cu cine ești în primele ore din an dau tonul următoarelor douăsprezece luni.

Știi, chestia asta cu privitul în urmă, cu bilanțul vieții tale pe ultimul an e așa... nu știu cum.
Pentru că înafară de tine nimeni nu poate da o notă pentru cum ai trăit și ce ai simțit.
Ce pot să zic? Că am rămas repetentă în dragoste sau că am urcat pe cele mai frumoase culmi?
Că am învățat enorm de mult sau că am aflat că defapt nu știu nimic?

Mi-am mai dorit să îmi găsesc profesorii care să-mi deschidă mintea cu blândețe și răbdare.
Și i-am găsit. De fiecare dată când mi-am pus căștile cu un audiobook nou, de fiecare dată când am deschis coperțile unor cărți noi și de fiecare dată când am ascultat povești extraordinare am mulțumit, șoptit, în gând.
Da, am citit gânduri. Gânduri pe hârtie, gânduri înregistrate, gânduri demne de ascultat din nou și din nou, în timp, de mine, de tine și de copiii copiilor, copiilor noștri.

Am rămas cu niște lucruri:

- Mi-am dat seama că dacă e nașpa și doare, m-am ridicat și am plecat.
Dacă e nașpa și doare gratuit, m-am ridicat și am plecat, însă înainte de a ieși pe ușă am aplicat o palmă de trezire la realitate tartorilor ignoranți. Fără frică. Am făcut un bine lumii. Atât mie cât și lor.
De principiu: creșterea, învățarea și dezvoltarea nu trebuie sa doară. Trebuie să fie o bucurie și o plăcere să îți întinzi frunzele și petalele în timp ce primești apă la rădăcini și soare.
Nu lăsa pe nimeni să te ciuntească. Nu lăsa pe nimeni să îți spună că ești mai puțin decât știi tu că ești.
Dacă cineva îți spune că nu îi place zâmbetul tău, zâmbește din toată inima! 10 oameni îți vor spune cât de mult îți iubesc veselia care ți se citește pe față.
Dacă cineva îți spune că ești prea gras sau prea slab, prea scund, chel, înalt, pătrat, ascuțit, alb sau negru, arată-ți trupul! 10 oameni te vor admira și îți vor spune cât de mult le place strălucirea din părul tău, zveltețea cu care pășești sau armonia formelor tale.
Tot, tot, tot în jur este comunicare. Poți să transmiți mesajul tău într-un plic fin, cu mănuși de catifea, sau poți să îl scrii pe o foaie din care împăturești un avion de hârtie pe care îl trimiți direct în ochii destinatarului. Eventual și cu un ac în vârf. Știi, cum mai făceau unii cornete pe care le suflau în păsări...

- Arta fotografică e ceva tare fin si fragil. Dacă fotograful nu găsește nimic frumos la modelul său și folosește camera ca pe un motostivuitor, iar modelul nu îl înghite pe fotograf... se alege praful. Și toată "chimia" se va vedea pe cameră. Ca în orice fel de artă, dacă lipsește inima... e degeaba.
Acum am înțeles ce înseamnă că frumusețea zace în ochii celui care privește.

- Anumite bătălii nu merită duse. Cele mai multe, defapt.
Cu o bătălie greșită câștigată, pierzi întreg războiul.

- Atenția dată cuiva poate preveni boli, poate vindeca, poate însănătoși, poate naște viață, poate hrăni, poate împinge, poate motiva. E vorba doar de atenție pentru simpla existență a unei făpturi. Toți strigăm în liniște: uită-te la mine! observă că exist! observă că sunt diferit! observă că sunt frumos! observă că sunt deștept! observă că am energie! observă că exist!
E confirmarea pe care o cerem vieții asupra propriei noastre existențe, e verificarea constantă că trăim.
O floare neudată, neprivită, nehrănită, neiubită - se stinge. La fel și animalele. La fel și oamenii. Mai ales oamenii.
Ai observat că cei mai iubiți oameni sunt cei care știu să dea cea mai multă și cea mai caldă atenție?
Nu sunt aroganții.
Nu sunt îngâmfații.
Nu sunt plinii de ei.
Nu sunt avarii.

- Am citit ieri un articol publicat de o proastă referitor la taxe și tva, cu o gârlă de exemple din viața unui Ion care cumpără diverse chestii și stă și face calculul câți bani se duc la bugetul de stat. Avea peste 100 de like-uri si peste 20 de share-uri.
Nu știu dacă individa îl citise pe Chomsky și aplica din plin regula "ține tot timpul publicul ocupat ocupat ocupat, dă-i mereu ceva cu care să își umple mintea și nu va avea timp să se gândească la ale lui"
Revolta și lamentările îndreptate împotriva conceptului "Simt că mi se ia, cred că dacă nu aș mai avea senzația că mi se ia aș fi mai fericit" sunt distrageri. Sunt amânări. Sunt obiceiuri educate în ani de zile.
Repet: sunt obiceiuri educate. Ca și fumatul.
 "Dacă și cu parcă." "Ce bine ar fi dacă..." Dar nu e. Vezi cât ai (nu cât ai avea dacă...) și vezi ce poți face cu ce ai.

Ani la rând am trăit în chingile unor idei că nu câștig suficient, că nu am suficient, că sunt în urmă, că nu sunt la curent cu tehnologia, că dacă aș avea mai mulți bani aș fi mai fericită.
Nu.
În secunda în care am început să privesc cu atenție tot ceea ce există, în secunda aceea s-a deschis un cufăr plin cu comori din care au început să curgă toate lucrurile pe care mi le-am dorit. Magie...

- De curând am fost întrebată în mod impertinent: cât câștigi?
Zic impertinent, pentru că simpla idee de a eticheta existența unui om cu un număr mi se pare abject.
Răspunsul meu a durat vreo 10 minute și nu a conținut cifre. A conținut trimiteri la valori, nu la prețuri, la gestionarea resurselor, la inteligență financiară și emoțională, la capacitatea de a face din rahat bici, la puterea imaginației, la tipuri de personalități și nevoi, la standarde, tendința de copiere, fricile inoculate și libertatea de a alege și de a te înconjura cu bunătate și frumusețe. Care ghici ce? Nu se poate cumpăra cu bani.
Ci cu educație. Cu bunătate. Cu bun-simț. Cu stăpânire de sine. Cu răbdare. Cu bun-gust.
Cât costă educația? Unde începe și unde se termină? Cât costă bunătatea? Cât costă bunul-simț? Cât costă stăpânirea de sine? Cât costă răbdarea? Cât costă bunul-gust? Cât costă siguranța?

Analize de brand estimează valoarea noii mele familii la 49,05 miliarde de dolari. Însă cine poate spune cu exactitate?

O întrebare corectă ar fi: cât de fericită ești?

.....................................................................

La 00:00, 01.01.2016 voi duce paharul de şampanie spre buze, voi privi focul de artificii și voi șopti:

Băi cât mi-ar plăcea să îmi vorbească inima mai tare și cu curaj!

Dacă 2015 a fost despre gânduri, 2016 va fi despre inimă.
Promit să o hrănesc, să o ascult și să o cresc.
Ea va avea prioritate.

Da.