Noi si Toyota si Depeche Mode si fara pasaport

Cand m-am intors din Dubai mi-a zis: hai la ski!

Ordinea desfasurarii anotimpurilor deja devenise o harcea-parcea unde dupa iarna-bocna a venit vara-desert, apoi un soi de primavara ametita, urmata de iarna pe partie.

Nu mai intelegeam nimic.

De la -20 de grade am ajuns direct in slapi, apoi direct in clapari.

Ar putea fi de vina acest poridge de clime care mi-a bulversat sistemul de tot, pentru ca inainte sa facem plinul si sa plecam spre Italia, m-a apucat o panica sora cu nebunia:

Ca ma vinde, ca ma fura, ca ma taie cu drujba si ma ascunde pe undeva pe drum prin Ungaria... bai, toate filmele cu fraiere imbrobodite si furate de traficanti erau in capul meu.

Toate.

Cand deschidea portbagajul priveam cu suspiciune orice sfoara, cutter, cutit, sarma sau obiect metalic cu potential de dispozitiv de decapitat/transat tanara.

Unde mai pui ca rezervarile pentru innoptat in Budapesta, la dus si la intors m-a rugat sa le fac eu, cu o specificatie FOARTE IMPORTANTA: camera sa aiba baie cu CADA.

Gata.

Ma taie in cada.

Numai la asta ma gandeam.

Si ii spuneam si lui.

EL ma privea mereu cu ... nici nu stiu cum s-o descriu: e ca atunci cand cineva sa uita la tine cu un drag din ala de se vede ca ii esti draga rau de tot, dar il si sochezi ca esti nebuna de legat si suferi de scenarita cronica. 

Am burdusit Toyota cu ski-uri, clapari, radiator, ceapa, avocado, blender, lapte, ciocolata, ghete, manusi, tigari  si sfori si am plecat.

In poza din pasaport sunt data cu ruj rosu aprins, ca l-am facut de Craciun, inainte de Dubai.

Stai ca mi-am adus aminte de ceva: in masina miroase a croissant cald.

Bai, nu stiu unde e odorizantul de masina, ca nu l-am vazut niciodata, da' miroase a cel mai sigur si mai bland loc din lume. 

Cu tot cu locul asta sigur si bland si cu aroma de patiserie dulce ne apropiem de vama de la Nadlac.

- Sweetie, da-mi pasaportul tau, ajungem acum la vama.

Scot portofelul de undeva de prin maldarul de materie comestibila sau necomestibila de pe bancheta si scot buletinul. 

I-l intind si-mi zice: - Sweetie, nu, da-mi pasaportul.

Eu: - Merge si buletinul.

El: - Dar pasaportul il ai, da? Ca o sa trecem prin Elvetia.

PA-NI-CA.

Stiam foarte clar ca uitasem pasaportul acasa pe pat.

In capul meu era asa: roadtrip in Europa = pe la vama cu buletinul. Si gata.

Uitasem complet ca trecem prin Elvetia. Uitasem complet ca Elvetia e non UE.

Eu: - L-am uitat acasa. Pe pat. Il si vad. E acolo printre lucruri.

Bai si atunci a facut gestul ala care m-a sfasiat complet: a ridicat scurt din sprancene, lasand capul intr-o parte si a zis: asta e.

In clipa aia m-am prabusit toata in mine: o sa creada ca sunt o incapabila, o iresponsabila, o proasta, o uituca, mi-era ca s-a ales praful de tot, ca ne intoarcem acasa, atunci si acolo se terminase universul pentru mine.

.....

 (TO BE CONTINUED)

Slowest customer service... EVER!

Am cel mai misto job din lume!

Nu glumesc.

Sunt mama unui showroom de masini japoneze.

Jobul meu presupune pur si simplu... sa fiu fericita. Pentru ca se transmite.

Ai vazut ca daca zambesti, ti se zambeste inapoi?

Mereu. 

Garantat.

Si nu te costa absolut nimic.

In primele luni nu stiam ce e cu mine aici, habar n-aveam ce chestie misto mi se ofera sa fiu primul om pe care il vezi cand intri in showroom.

Nimeni nu scrie despre meseria asta.

Nimeni nu scrie despre cum e sa fi front man, receptionist, butler sau hostess.

Nimeni nu te invata cum sa iti construiesti permanent starea, cum sa ai intelepciunea sa nu pui la suflet maruntisuri, cum sa fi spokesman, web admin, chelner, buyer, call center si liant in carne si oase intre clienti si companie, cum sa te detasezi de ego si sa intelegi ca in spatele unui om tensionat este de fapt teama sau oboseala, nu rautate, si cum sa transmiti bucurie fiecarui biped care iti iese in cale.

El imi spune mereu: fii fericita! esti tanara, esti frumoasa, sanatoasa si iubita! Data viitoare cand te mai plangi de cine stie ce fleacuri, te duc la Floreasca la Urgenta sa vezi acolo cata durere si suferinta este comparabil cu toate problemele tale.

Na, mai zi ceva...

Imi doresc sa vand masini, insa nu sunt pregatita pentru asta pentru ca sunt foarte SLOW.
Foarte. Slow.

Echipa noastra de vanzari livreaza un RAV4 mai repede decat livrez eu... un pranz.
Nu crezi? Hai sa-ti zic:

Se facea ca era o zi de vara din aia misto de tot, cu soare care la ora 14:00 fix arunca niste raze drepte (ca alea de la OZN care sustrag vaci sau alte chestii Pamantene si le iau pe nava) prin ferestrele tavanului din showroom. Alea bat cam 10 minute pe biroul meu si in alea 10 minute io fac fotosinteza si-mi place de mor.
Adica nu ma misc.
In alea 10 minute ar fi foarte misto daca nu vrea nimeni nimic de la mine cat am momentul meu cu fereastra si razele de OZN.

Taman in momentul de fotosinteza intra pe usa un par valvoi, cu un zambet ceva incredibil.

Daca n-ai fost pana acum la noi in showroom, tre sa stii ca de la usa la biroul meu sunt cativa pasi in care te citesc, te adulmec, te simt si incerc sa-mi dau seama cam ce e cu tine pe pamantul asta si ma pregatesc sa iau in piept orice fel de intrebare legata de masini.

Iata-l pe par valvoi si zambet, cu un mers sprinten cum au copiii cand se grabesc spre tobogane sau leagane in spatiile de joaca.
Vine drept la mine.

Intre noi fie vorba, cei care vin direct la biroul meu sunt astia super funky de la agentia de publicitate care anunta ca urca la marketing, curierii ma ignora cu desavarsire ca stiu ce au de facut si se duc direct la Oana, clientii fideli de service stiu ca receptia e in spate, iar clientii care vor sa cumpere masini ma ignora si ei cu desavarsire pentru ca langa intrare e un RAV (evident, mult mai sexy decat mine) si un Hybrid.

Cum ziceam: eram in primele luni, novice, iubitoare de masini dar pierduta in spatiu si cu emotii teribile.

-Buna.
-Buna ziua!  ma ridic in picioare, asa, cam fara chef ca faceam fotosinteza... - Cu ce pot sa va fiu de folos?
- As vrea si eu o...

Deja imi treceau prin minte variante: Corolla, Auris, Yaris, Land Cruiser.....revizie, constatare, intalnire cu marketingul..... stergatoare, anvelope, parbriz....

si vine raspunsul lui:

- ...o friptura cu cartofi prajiti si salata!

O ce face???
Brusc ma trezesc din fotosinteza si ii raspund:

- Doriti si un desert la meniu?

Imi batea inima ca la balamuc. Pe de o parte ca discutia iesea din orice script pe care il invatasem la training si pe de alta parte pentru ca vocea lui m-a facut sa mi se inmoaie genunchii.
Vad zeci de oameni intrand la noi pe usa deci nu ma mai bucur la orice mergator care vorbeste.

Avea ceva.
Avea in privire ceva-ul ala care prevestea furtuni, vieti schimbate, ploi cu soare, rasarituri, treceri prin vame si fiori de extaz impuscati pana in maduva oaselor.

Nu sunt buna de salesman.
El mi-a cerut un pranz.

L-a primit. 8 luni mai tarziu.
Acasa. Cu ai mei si catelul.

Nu sunt buna de salesman.

Cum mi s-a montat in masina un telefon cu linie directa la Obama

IMPORTANT!!!!

Urmatorul text NU este scris de mine.
Este scris de EL.

Ce-i drept, are ca personaj principal masina mea care se bulise in iarna. Dupa ce mi-a dus-o la reparat, mi-a scris urmatorul email prin care mi-a prezentat clar si succint fisa de reparatii, insotit de poze artistice.

(ATENTIE: imagini socante! Nu, nu este un liliac disecat, asa cum am crezut eu la prima vizionare, ci este un vehicul functional marca Forda Ka. In ploaie.)

Textul de mai jos merita un premiu Nobel.

Dragul meu, te iubesc.

Fig. 21 bis – “Lectia de anatomie a Doctorului Tulp” – ulei de motor pe panza, cca 2016 (noaptea)

Figura de mai sus reprezinta o masina sustrasa aleator de pe o strada de langa America (Washington). In prezent masina se afla intr-o stare cel mai bine descrisa de principiul incertitudinii lui Schroedinger. Printre putinele lucruri ramase neatinse se afla una bucata buburuza mov pe tavan, una bucata talon (masura 32), una bucata volan si acel frumos bumbulet portocaliu cu rol pur decorativ (vezi figura 21, cand iti spun!!!)

Legenda:

1 – in general, aici se afla pe vremuri un far. In prezent, acest locas poate servi drept un ideal loc pentru sticle reci de sampanie, bere, souk. La nevoie, in cazul condusului pe timp de noapte (daca cineva, desigur, este destul de nebun sa incerce sa conduca chestia din figura 21 pe timp de noapte) in locasul acesta se poate monta o frumoasa lumanare aromata de la IKEA – astfel participantii la drum au parte atat de o lumina naturala cat si de un miros placut in (ceea ce a mai ramas din fostul) habitaclu. Punct. (Ca mi-ai spus ca nu pun punct. :)

2 – Aceasta delicata bara de plastic forjat servea (culmea – LOL !!!)  la – wow – PROTECTIE !! Acum, repusa in aceasta ideala pozitie falfainda, ea are scopul mult mai logic de a asigura participantilor (intr-adevar nu foarte intregi la minte, daca s-au suit in acest vehicul) AERUL CONDITIONAT DE CARE AU ATATA NEVOIE, mai ales toamna, primavara si joia. Balabanindu-se spasmodic in toate planurile 3D, aceasta bara doar aparent neinsemnata va baga (conform legii lui Bernoulli si a principiului lui Hagen- Poiseuille) sute de metri cubi de aer proaspat in interior (de fapt, il va baga cam peste tot). Avantaje : fara filtre inutile !! fara mirosuri neplacute !! fara vizite la service pentru a schimba lichidele de racire !! Ecologic ; inovativ ; sigur.

54 bî -  aceasta bucata de osmiu aliat cu bambus de Madagascar era de fapt o bucşă de la statia spatiala orbitala ruseasca Sputnik. Incaputa atat de timpuriu si de nedrept pe mana mafiei spatiale rusesti, biata bucata de metalolemn a fost plimbata prin mainile paroase ale multor contrabandisti, proxeneti de piese auto, balerini, dresori de mobilă, avocaţi de tigri birmanezi, actori de filme mute, şerpaşi unguri – pana ce si-a gasit in sfarsit locul: este acum o frumoasa si utila scrumiera pentru 8 persoane, genial situata in portbagajul masinii!

3 – doar cei ce au vazut macar o data in viata lor un episod din “Pimp my ride” (serial de-ala plicticos cu masini tunate pe Discovery) vor intelege genialitatea mecanicului care se ocupa acum de masina aceasta:

Printr-o anevoioasa operatie pe ax deschis, roata din fata dreapta a fost definitiv scoasa, astfel incat acest frumos butucel portocaliu poate sluji acum noului sau scop aducator-de-mult-mai-multa-bucurie: este piesa centrala de la un aparat de vata de zahar care va fi in curand montat in situ pe masina (chiar acolo deci, in dreapta fata). In mod ingenios copilotul masinii poate varsa o cantitate X de zahar printr-o fanta situata chiar in fata sa, in interiorul habitaclului. Printr-un elaborat sistem de furtunase, palnii, scripeti si parghii zaharul va ajunge la acest rotocel care incepe sa se invarta ametitor, producand o delicioasa invălmătoşeală de vată de zahăr. Mai mult zahar turnat = mai multa vată de zahăr. Atenţie! dacă se toarnă foarte mult zahăr, vata devine foarte, foarte mare, putand sluji chiar ea insasi drept roata (anvelopa) pufoasa. Adaugand si putina sare de lamaie impreuna cu zaharul se pot genera anvelope de iarna. Pentru anvelope all-season se toarna zahar cu bicarbonat de sodiu (gasiti pe net cantitatile, desigur!). Atentie! Aparatul nu elibereaza rest!

In continuare sa trecem la figura 21 tris: 

66: alambic pentru ceai. Fierbinte vara si rece-sloi iarna, ceaiul aflat in acest recipient secret se livreaza in 3 variante de arome: Antigel Purpuriu (pentru cei raciti, gripati), Lichidum Franum (pentru cei exaltati, nevricosi) si Lacrima lui Ford – demontat tarziu (pentru cei instabili). Surprinde-ti-va dusmanii cu o cana de ceai cald (poate ultima!) servita la botul calului-putere!

501 – toti prostii isi pune acuma panouri solare! Ei bine, acesta este un panou lunar!! Acest Panou Lunar japonez original made in china genereaza suficienta putere cat sa n-ai ce face cu ea, atat pe timp de zi cat si pe timp de noapte!! Nerecomandat in timpul eclipselor sau la ultimul patrar (dar cine merge cu masina asta fix la ultimul patrar, cand poti sa mergi la ultimul şeişpar, ultimul optzecar, ultimul sutar, ultimul patruzecişinouar, etc!??!). Oricum, isi face toti banii!!! Energie sigura, direct de pe luna!

17: Acest aparat galben cu fir rosu este un telefon fix (de-ala vechi, cu disc) care asigura permanent legatura directa cu Vladimir Putin. Daca Putin nu raspunde (e la WC, joaca şah cu Medvedev, ma rog, sa zicem prin absurd ca este ocupat sau face pe duru’ şi nu vrea să vă raspunda chiar cand aveti mai mare nevoie de el) este recomandabil sa treceţi uuuuşor cu firul ala roşu peste bujii sau – dacă Putin se nesimţeşte şi tot un raspunde – atingeţi de 2-3 ori cu răutate firul roşu la borna + sau minus sau X sau ÷ a bateriei. Vladimir va fi zguduit de un şoc violent, şi – credeţi-ne! – data viitoare va răspunde servil !!!

Daca doriti orice alte dotari suplimentare va rugam apelati cu incredere la nr nostru de telefon (unde nu va va raspunde nimeni) pentru a va lasa opiniile, parerile si dorintele dvs care oricum un intereseaza pe nimeni. Daca insistati sa obtineti totusi o programare pentru discutarea unor aspecte importante legate de masina dvs, ei bine tot nu se poate!

J

Your personal lover"

Băi cât mi-ar plăcea

Băi cât mi-ar plăcea să pot citi gânduri!

Cu dorința asta am dus paharul de șampanie spre buze, privind focul de artificii la 00:00, 01.01.2015.
Se zice așa: ce faci, ce gândești și cu cine ești în primele ore din an dau tonul următoarelor douăsprezece luni.

Știi, chestia asta cu privitul în urmă, cu bilanțul vieții tale pe ultimul an e așa... nu știu cum.
Pentru că înafară de tine nimeni nu poate da o notă pentru cum ai trăit și ce ai simțit.
Ce pot să zic? Că am rămas repetentă în dragoste sau că am urcat pe cele mai frumoase culmi?
Că am învățat enorm de mult sau că am aflat că defapt nu știu nimic?

Mi-am mai dorit să îmi găsesc profesorii care să-mi deschidă mintea cu blândețe și răbdare.
Și i-am găsit. De fiecare dată când mi-am pus căștile cu un audiobook nou, de fiecare dată când am deschis coperțile unor cărți noi și de fiecare dată când am ascultat povești extraordinare am mulțumit, șoptit, în gând.
Da, am citit gânduri. Gânduri pe hârtie, gânduri înregistrate, gânduri demne de ascultat din nou și din nou, în timp, de mine, de tine și de copiii copiilor, copiilor noștri.

Am rămas cu niște lucruri:

- Mi-am dat seama că dacă e nașpa și doare, m-am ridicat și am plecat.
Dacă e nașpa și doare gratuit, m-am ridicat și am plecat, însă înainte de a ieși pe ușă am aplicat o palmă de trezire la realitate tartorilor ignoranți. Fără frică. Am făcut un bine lumii. Atât mie cât și lor.
De principiu: creșterea, învățarea și dezvoltarea nu trebuie sa doară. Trebuie să fie o bucurie și o plăcere să îți întinzi frunzele și petalele în timp ce primești apă la rădăcini și soare.
Nu lăsa pe nimeni să te ciuntească. Nu lăsa pe nimeni să îți spună că ești mai puțin decât știi tu că ești.
Dacă cineva îți spune că nu îi place zâmbetul tău, zâmbește din toată inima! 10 oameni îți vor spune cât de mult îți iubesc veselia care ți se citește pe față.
Dacă cineva îți spune că ești prea gras sau prea slab, prea scund, chel, înalt, pătrat, ascuțit, alb sau negru, arată-ți trupul! 10 oameni te vor admira și îți vor spune cât de mult le place strălucirea din părul tău, zveltețea cu care pășești sau armonia formelor tale.
Tot, tot, tot în jur este comunicare. Poți să transmiți mesajul tău într-un plic fin, cu mănuși de catifea, sau poți să îl scrii pe o foaie din care împăturești un avion de hârtie pe care îl trimiți direct în ochii destinatarului. Eventual și cu un ac în vârf. Știi, cum mai făceau unii cornete pe care le suflau în păsări...

- Arta fotografică e ceva tare fin si fragil. Dacă fotograful nu găsește nimic frumos la modelul său și folosește camera ca pe un motostivuitor, iar modelul nu îl înghite pe fotograf... se alege praful. Și toată "chimia" se va vedea pe cameră. Ca în orice fel de artă, dacă lipsește inima... e degeaba.
Acum am înțeles ce înseamnă că frumusețea zace în ochii celui care privește.

- Anumite bătălii nu merită duse. Cele mai multe, defapt.
Cu o bătălie greșită câștigată, pierzi întreg războiul.

- Atenția dată cuiva poate preveni boli, poate vindeca, poate însănătoși, poate naște viață, poate hrăni, poate împinge, poate motiva. E vorba doar de atenție pentru simpla existență a unei făpturi. Toți strigăm în liniște: uită-te la mine! observă că exist! observă că sunt diferit! observă că sunt frumos! observă că sunt deștept! observă că am energie! observă că exist!
E confirmarea pe care o cerem vieții asupra propriei noastre existențe, e verificarea constantă că trăim.
O floare neudată, neprivită, nehrănită, neiubită - se stinge. La fel și animalele. La fel și oamenii. Mai ales oamenii.
Ai observat că cei mai iubiți oameni sunt cei care știu să dea cea mai multă și cea mai caldă atenție?
Nu sunt aroganții.
Nu sunt îngâmfații.
Nu sunt plinii de ei.
Nu sunt avarii.

- Am citit ieri un articol publicat de o proastă referitor la taxe și tva, cu o gârlă de exemple din viața unui Ion care cumpără diverse chestii și stă și face calculul câți bani se duc la bugetul de stat. Avea peste 100 de like-uri si peste 20 de share-uri.
Nu știu dacă individa îl citise pe Chomsky și aplica din plin regula "ține tot timpul publicul ocupat ocupat ocupat, dă-i mereu ceva cu care să își umple mintea și nu va avea timp să se gândească la ale lui"
Revolta și lamentările îndreptate împotriva conceptului "Simt că mi se ia, cred că dacă nu aș mai avea senzația că mi se ia aș fi mai fericit" sunt distrageri. Sunt amânări. Sunt obiceiuri educate în ani de zile.
Repet: sunt obiceiuri educate. Ca și fumatul.
 "Dacă și cu parcă." "Ce bine ar fi dacă..." Dar nu e. Vezi cât ai (nu cât ai avea dacă...) și vezi ce poți face cu ce ai.

Ani la rând am trăit în chingile unor idei că nu câștig suficient, că nu am suficient, că sunt în urmă, că nu sunt la curent cu tehnologia, că dacă aș avea mai mulți bani aș fi mai fericită.
Nu.
În secunda în care am început să privesc cu atenție tot ceea ce există, în secunda aceea s-a deschis un cufăr plin cu comori din care au început să curgă toate lucrurile pe care mi le-am dorit. Magie...

- De curând am fost întrebată în mod impertinent: cât câștigi?
Zic impertinent, pentru că simpla idee de a eticheta existența unui om cu un număr mi se pare abject.
Răspunsul meu a durat vreo 10 minute și nu a conținut cifre. A conținut trimiteri la valori, nu la prețuri, la gestionarea resurselor, la inteligență financiară și emoțională, la capacitatea de a face din rahat bici, la puterea imaginației, la tipuri de personalități și nevoi, la standarde, tendința de copiere, fricile inoculate și libertatea de a alege și de a te înconjura cu bunătate și frumusețe. Care ghici ce? Nu se poate cumpăra cu bani.
Ci cu educație. Cu bunătate. Cu bun-simț. Cu stăpânire de sine. Cu răbdare. Cu bun-gust.
Cât costă educația? Unde începe și unde se termină? Cât costă bunătatea? Cât costă bunul-simț? Cât costă stăpânirea de sine? Cât costă răbdarea? Cât costă bunul-gust? Cât costă siguranța?

Analize de brand estimează valoarea noii mele familii la 49,05 miliarde de dolari. Însă cine poate spune cu exactitate?

O întrebare corectă ar fi: cât de fericită ești?

.....................................................................

La 00:00, 01.01.2016 voi duce paharul de şampanie spre buze, voi privi focul de artificii și voi șopti:

Băi cât mi-ar plăcea să îmi vorbească inima mai tare și cu curaj!

Dacă 2015 a fost despre gânduri, 2016 va fi despre inimă.
Promit să o hrănesc, să o ascult și să o cresc.
Ea va avea prioritate.

Da.

Cea mai misto pagina din lume

Am o viata mega glamorous: mi-am luat o planta si stau cu nasu-n carti. Si dorm. Mult.

De fapt nu mi-am luat, ci am primit-o. Si nu e o planta, e un bulb de floare.

Anyway, aseara i-am pus muzica.

Mhm.

Cam asta e maximul de entertainment pentru o glitteratti de dorobanti si jur ca nu as fi facut nimic altceva.

Am cautat pe youtube music for babies si i-am pus plantei ceva Mozart pentru brain development for babies. Bineinteles ca i-am pus plantei Mozart pentru brain development for babies.

Cred ca am si vorbit cu ea in timp ce tineam ghiveciul in brate.

Si cred ca m-am si emotionat un pic.

Mozart ca Mozart, dar piesa dura vreo 3 ore.

Pana m-am prins ca e aceeasi bucata muzicala pe repeat la nesfarsit asa ca dupa vreo 35 minute i-am pus La Bouche.

Iar apropo de cea mai misto pagina din lume, e parte din urmatorul capitol:

EROS SI THANATOS

"Eros şi Thanatos, sexualitatea şi moartea.
Iată doi termeni aproape antonimici. Primele celule purtătoare de viaţă se înmulţeau, cum o fac încă şi astăzi multe, pe cale asexuată, prin diviziune. O celulă se împarte în doi descendenţi care la rândul lor, ajunşi la talia normală normală a celulei mamă, reproduc fenomenul. Era o înmulţire în care nimeni nu murea. Noii veniţi erau identici cu sursa.
Văzută astfel, lumea fără moarte era o lume cenuşie, uniformă, monotonă şi anodină. O lume în care cu adevărat nu se petrecea aproape nimic. Un singur eveniment memorabil marca viaţa unei celule ajunse la maturitate: împărţirea în două jumătăţi. Acestea creşteau şi repetau la infinit eterna reîntoarcere. Poate de aceea s-a şi spus că visul oricărei celule este să devină două celule.
La un moment dat monotonia se sparge. Survine un factor nou în viaţa celulelor.
Foarte probabil condiţiile de mediu cereau pentru supravieţuire indivizi mai adaptaţi, capabili de răspunsuri noi în faţa vieţii. Astfel de indivizi nu puteau să apară decât din două surse ereditare diferite. Şi atunci a apărut sexualitatea şi odată cu ea moartea. Două celule se unesc pentru a o naşte pe a treia, dotată cu o zestre ereditară nouă. Cei doi genitori vor dispărea. Moartea a fost preţul plătit pentru sexualitate.
Iată de ce simbolic s-ar putea spune că Eros şi Thanatos au fost creaţi odată, de ce plăcerea nu poate exclude durerea, de ce spectacolul lumii la care asistăm astăzi nu ar fi fost posibil fără ca primele celule, simbolizate în legendele biblice prin Adam şi Eva, să părăsească paradisul nemuririi.
Doi indivizi diferiţi ca zestre genetică vor genera pe un al treilea care nu va mai fi identic cu părinţii săi. Împlinindu-şi rostul, trec în nefiinţă. De acum lumea cu diversitatea de forme care îi conferă măreţia, ineditul şi atracţia îşi va lua zborul. Omul, însuşi, ca una din formele acestei lumi, îşi datorează existenţa acestui păcat originar, ca să folosim expresia atât de mult comentată de două mii de ani încoace.
Inversând datele problemei putem să raţionăm şi altfel. Dacă prin moarte s-a ajuns la evoluţie şi prin ea la om, atunci se poate spune că la baza civilizaţiei, culturii şi gândirii stă fenomenul morţii. "La vie, c'est la mort" spunea Claude Bernard.
Naşterea şi moartea devin cei doi poli între care pendulează întrega noastră biologie. Ambii poli devin sursă de creaţie. În afirmaţia şi negaţia lor este încrustată toată existenţa lumii vii.
Cu excepţia gândirii care încoronează opera evoluţiei, sexualitatea ne apare ca fenomenul cel mai frapant din universul viu.
Dacă găsim firesc ca în acelaşi organism două funcţii diferite să fie coordonate în vederea împlinirii unui singur scop, în sexualitate ne apar două organisme diferite care trebuie să coopereze în vederea unui scop unic.
Ce mister le cheamă? Oricât ni s-ar părea de suficientă explicaţia instinctelor trebuie să recunoaştem subtilitatea înţelepciunii pusă de natură în ele. Nici un instinct nu dezlănţuie atâtea forţe, nu se foloseşte de o recuzită aşa de bogată în manifestări şi nu rămâne atât de orb în faţa raţiunii.
O incursiune sumară în istoria sexualităţii naturale lasă impresia că natura a făcut risipă de materie, creând o aşa de mare diversitate de vehicule pentru organele de reproducere. Ele sunt expresia polarităţii sublimate prin plusul şi minusul care definesc materia în univers.

(Şi acum vine cea mai misto pagina pe care am citit-o vreodată despre orice)

De la particula elementară din adâncul materiei şi până la organismele vii, pe căile neumblate ale galaxiilor sau în corola diafană a florilor, pretudindeni plusul îşi caută minusul întreţinând mişcarea, existenţa, viaţa. Pentru acest motiv sexualitatea conţine adunate în sine toate contrarietăţile lumii: mister şi amăgire, măreţie şi slăbiciune, dramă şi pasiune, atracţie şi repulsie, plăcere şi durere, facere şi desfacere - într-un cuvânt întreaga tramă a evoluţiei.
Omul este singura fiinţă care depăşeşte rolul pur biologic al sexualităţii pentru că el este şi singura fiinţă capabilă să creeze în afara esteticii naturale o estetică a sa, proprie. Îşi transfigurează în poezie, în muzică, în imagine, în tot ceea ce înseamnă artă bucuria dragostei care pentru om devine o emanaţie spiritualizată, înnobilată a actului procreativ şi nu o simplă funcţie de reproducere.
Valenţele sale fizice sunt transformate în valenţe afective cu adânci implicaţii psihologice. Erosul devine pentru om împlinire, sete de unitate, de desăvârşire, de infinit, de sens, de supremă exaltare. De aceea prin ea sunt puse în acţiune toate resorturile omeneşti, de aceea o astfel de trăire ne angajează atât de mult fiinţa transmiţând fiorii săi până în ultima noastră celulă. Pentru omul îndrăgostit obiectul iubirii nu are pete, este degrevat de toate limitele terne ale cărnii, iar universul începe şi se termină odată cu fericirea sa. Nu întâmplător cele mai multe dintre creaţiile spiritului uman care au străbătut secolele până la noi au fost acelea în care spiritul a exultat în cele mai acute note ale emoţiei răscolite de sentimentul dragostei."

Inteligenţa materiei - Dumitru Constantin Dulcan

The worth of a cold fried potato

Tonight I made a test.
On my dog.

I was in the kitchen eating a chocolate bar when he came in and put his snout on my thigh, begging me to give him a piece. Sometimes, yes, he gets chocolate, we're not the best dog owners in the world, I admit, and we really treat him like part of the family, like our youngest child who deserves to be loved and spoiled.

As I was chewing on the chocolate, feeling his warm, wet snout and his whiskers on my leg, I looked on the table and noticed a bowl of cold french fries, leftovers from lunch.

Cold french fries are like Scooby Snacks for my dog. It's that kind of treat he gets when any of us is eating something and he comes to beg between his meals.
He enjoys them cold fries, but they're not his favorite kind of treat. Especially when he knows there's a chance for him to receive some sweet delicious chocolate.

Here's what I did, in order to test how worth and value are artificially created towards something worth very little.

I took a piece of potato, showed it to him and caught his attention. I leaned my hand holding the potato towards his nose then pulled it back to me. And again.
His pupils dilated as he was watching the cold potate in my fingers while I was teasing him.

Needless to say that when I finally gave him that worthless piece of potato he grabbed it instantly and swallowed it without chewing.

This is not the first time I'm eating chocolate and giving him french fries when he comes to beg, but I don't play these games with him. I just take a potato from the bowl and give it to him. And you know what he does?
He spits it.
Yep, that's right. He spits it on the kitchen's tiles, his eyes fixed on my chocolate.

So I repeted the test.

I wanted to see if withholding a worthless, tasteless, cold piece of old fried potato from giving it to him will make it more desirable.

So I took another one, showed it to him, let him smell it but then took it away, I touched his whiskers with it and then pulled back. Finally I gave it to him and again, he grabbed it in a rush and instantly ate it.

That's the thing about withdrawing and withholding stuff on purpose. If you've got nothing much or nothing else to give, you hold it back in order to raise its value.

But the truth is it's just a cold fried potato.

............................................................................................

Know the VALUE of things, not the PRICE.

Don't get fooled by deceiving strategies.
This is true in marketing processes, in selling, in accessing resources and in relationships.

There's a reason why the best things in life are free.
Remember that.

In the middle

We've been friends for years.

Everytime he's in a long shift at the hospital we text for hours, keeping each other company.

Everytime he comes in the country he calls and if there's time we chat over a cup of tea in a coffe shop.
These past days he pissed me off and I blocked his number after he started blaming me for living in a fantasy world and for having the courage to dream.
That was the last thing I needed.

I knew he was going to be in town this week but I didn't want to see him. I was too mad at his sharp words.

Yet, he bought a Romanian sim card and called. I was at the supermarket.
I instantly recognised his voice and started laughing. He appologised and admitted he was too harsh on me and that he didn't want to upset me.

After days and days of rejection, I finally agreed to go out for a coffee nearby.

I told him I want to leave as far as possible. I told him I want to run away and embrace the solitary life as the feeling I have here isn't much different from what I'm thinking of trying. I told him I want to fly and be in a constant dizziness from the jet lags so that my brain shall not be able to focus anymore on what I don't have.
I told him I know it's not all glamour and I am willing to exhaust myself and wake up in the middle of the night and not know on what continent I am.

He didn't agree. He said I'm rushing. And then he asked where I want to go.

When I answered he begged me not to go. He said I'm taking a shortcut to hell and that I'm doing this for the wrong reasons.

He doesn't understand.

It's not about the money. It never is and never was. It's about finding something my heart shall beat for. It's about putting my heart in something. Or totally lock it away and dive in a constant haze of a beatless life that shall grant me the totally opposite experiences from those I actually want.

It's simple: if I can't have the RED ball to play with, I'll take the GREEN skateboard. Just because it's totally different. Who knows? I might have more fun.

Then he told me about the way one creates his life and being able to look beyond appearances. There was nothing new to me. I unlocked my phone and showed him some passages on this topic, from my favorite book.

Then he unlocked his phone and showed me this:

I read the first lines and looked at him.
"Why are you showing me this?" I asked.
"D'you know it?"
"Yes. I do."
"How?" he asked me.
"Doesn't matter. I know it from someone."
"Well, that someone has very good taste in poetry. This poem is my guide."

I read it till the end and told him:

"I want to run away as far as possible."

He sighed and he understood.

"Maybe you just need a vacation."


On my way home I stuck my headphones in my ears, playing the audiobook and said to myself:
"Don't you dare cry. Don't you dare it!"