Am cel mai misto job din lume!
Nu glumesc.
Sunt mama unui showroom de masini japoneze.
Jobul meu presupune pur si simplu... sa fiu fericita. Pentru ca se transmite.
Ai vazut ca daca zambesti, ti se zambeste inapoi?
Mereu.
Garantat.
Si nu te costa absolut nimic.
In primele luni nu stiam ce e cu mine aici, habar n-aveam ce chestie misto mi se ofera sa fiu primul om pe care il vezi cand intri in showroom.
Nimeni nu scrie despre meseria asta.
Nimeni nu scrie despre cum e sa fi front man, receptionist, butler sau hostess.
Nimeni nu te invata cum sa iti construiesti permanent starea, cum sa ai intelepciunea sa nu pui la suflet maruntisuri, cum sa fi spokesman, web admin, chelner, buyer, call center si liant in carne si oase intre clienti si companie, cum sa te detasezi de ego si sa intelegi ca in spatele unui om tensionat este de fapt teama sau oboseala, nu rautate, si cum sa transmiti bucurie fiecarui biped care iti iese in cale.
El imi spune mereu: fii fericita! esti tanara, esti frumoasa, sanatoasa si iubita! Data viitoare cand te mai plangi de cine stie ce fleacuri, te duc la Floreasca la Urgenta sa vezi acolo cata durere si suferinta este comparabil cu toate problemele tale.
Na, mai zi ceva...
Imi doresc sa vand masini, insa nu sunt pregatita pentru asta pentru ca sunt foarte SLOW.
Foarte. Slow.
Echipa noastra de vanzari livreaza un RAV4 mai repede decat livrez eu... un pranz.
Nu crezi? Hai sa-ti zic:
Se facea ca era o zi de vara din aia misto de tot, cu soare care la ora 14:00 fix arunca niste raze drepte (ca alea de la OZN care sustrag vaci sau alte chestii Pamantene si le iau pe nava) prin ferestrele tavanului din showroom. Alea bat cam 10 minute pe biroul meu si in alea 10 minute io fac fotosinteza si-mi place de mor.
Adica nu ma misc.
In alea 10 minute ar fi foarte misto daca nu vrea nimeni nimic de la mine cat am momentul meu cu fereastra si razele de OZN.
Taman in momentul de fotosinteza intra pe usa un par valvoi, cu un zambet ceva incredibil.
Daca n-ai fost pana acum la noi in showroom, tre sa stii ca de la usa la biroul meu sunt cativa pasi in care te citesc, te adulmec, te simt si incerc sa-mi dau seama cam ce e cu tine pe pamantul asta si ma pregatesc sa iau in piept orice fel de intrebare legata de masini.
Iata-l pe par valvoi si zambet, cu un mers sprinten cum au copiii cand se grabesc spre tobogane sau leagane in spatiile de joaca.
Vine drept la mine.
Intre noi fie vorba, cei care vin direct la biroul meu sunt astia super funky de la agentia de publicitate care anunta ca urca la marketing, curierii ma ignora cu desavarsire ca stiu ce au de facut si se duc direct la Oana, clientii fideli de service stiu ca receptia e in spate, iar clientii care vor sa cumpere masini ma ignora si ei cu desavarsire pentru ca langa intrare e un RAV (evident, mult mai sexy decat mine) si un Hybrid.
Cum ziceam: eram in primele luni, novice, iubitoare de masini dar pierduta in spatiu si cu emotii teribile.
-Buna.
-Buna ziua! ma ridic in picioare, asa, cam fara chef ca faceam fotosinteza... - Cu ce pot sa va fiu de folos?
- As vrea si eu o...
Deja imi treceau prin minte variante: Corolla, Auris, Yaris, Land Cruiser.....revizie, constatare, intalnire cu marketingul..... stergatoare, anvelope, parbriz....
si vine raspunsul lui:
- ...o friptura cu cartofi prajiti si salata!
O ce face???
Brusc ma trezesc din fotosinteza si ii raspund:
- Doriti si un desert la meniu?
Imi batea inima ca la balamuc. Pe de o parte ca discutia iesea din orice script pe care il invatasem la training si pe de alta parte pentru ca vocea lui m-a facut sa mi se inmoaie genunchii.
Vad zeci de oameni intrand la noi pe usa deci nu ma mai bucur la orice mergator care vorbeste.
Avea ceva.
Avea in privire ceva-ul ala care prevestea furtuni, vieti schimbate, ploi cu soare, rasarituri, treceri prin vame si fiori de extaz impuscati pana in maduva oaselor.
Nu sunt buna de salesman.
El mi-a cerut un pranz.
L-a primit. 8 luni mai tarziu.
Acasa. Cu ai mei si catelul.
Nu sunt buna de salesman.
Imi doresc sa vand masini, insa nu sunt pregatita pentru asta pentru ca sunt foarte SLOW.
Foarte. Slow.
Echipa noastra de vanzari livreaza un RAV4 mai repede decat livrez eu... un pranz.
Nu crezi? Hai sa-ti zic:
Se facea ca era o zi de vara din aia misto de tot, cu soare care la ora 14:00 fix arunca niste raze drepte (ca alea de la OZN care sustrag vaci sau alte chestii Pamantene si le iau pe nava) prin ferestrele tavanului din showroom. Alea bat cam 10 minute pe biroul meu si in alea 10 minute io fac fotosinteza si-mi place de mor.
Adica nu ma misc.
In alea 10 minute ar fi foarte misto daca nu vrea nimeni nimic de la mine cat am momentul meu cu fereastra si razele de OZN.
Taman in momentul de fotosinteza intra pe usa un par valvoi, cu un zambet ceva incredibil.
Daca n-ai fost pana acum la noi in showroom, tre sa stii ca de la usa la biroul meu sunt cativa pasi in care te citesc, te adulmec, te simt si incerc sa-mi dau seama cam ce e cu tine pe pamantul asta si ma pregatesc sa iau in piept orice fel de intrebare legata de masini.
Iata-l pe par valvoi si zambet, cu un mers sprinten cum au copiii cand se grabesc spre tobogane sau leagane in spatiile de joaca.
Vine drept la mine.
Intre noi fie vorba, cei care vin direct la biroul meu sunt astia super funky de la agentia de publicitate care anunta ca urca la marketing, curierii ma ignora cu desavarsire ca stiu ce au de facut si se duc direct la Oana, clientii fideli de service stiu ca receptia e in spate, iar clientii care vor sa cumpere masini ma ignora si ei cu desavarsire pentru ca langa intrare e un RAV (evident, mult mai sexy decat mine) si un Hybrid.
Cum ziceam: eram in primele luni, novice, iubitoare de masini dar pierduta in spatiu si cu emotii teribile.
-Buna.
-Buna ziua! ma ridic in picioare, asa, cam fara chef ca faceam fotosinteza... - Cu ce pot sa va fiu de folos?
- As vrea si eu o...
Deja imi treceau prin minte variante: Corolla, Auris, Yaris, Land Cruiser.....revizie, constatare, intalnire cu marketingul..... stergatoare, anvelope, parbriz....
si vine raspunsul lui:
- ...o friptura cu cartofi prajiti si salata!
O ce face???
Brusc ma trezesc din fotosinteza si ii raspund:
- Doriti si un desert la meniu?
Imi batea inima ca la balamuc. Pe de o parte ca discutia iesea din orice script pe care il invatasem la training si pe de alta parte pentru ca vocea lui m-a facut sa mi se inmoaie genunchii.
Vad zeci de oameni intrand la noi pe usa deci nu ma mai bucur la orice mergator care vorbeste.
Avea ceva.
Avea in privire ceva-ul ala care prevestea furtuni, vieti schimbate, ploi cu soare, rasarituri, treceri prin vame si fiori de extaz impuscati pana in maduva oaselor.
Nu sunt buna de salesman.
El mi-a cerut un pranz.
L-a primit. 8 luni mai tarziu.
Acasa. Cu ai mei si catelul.
Nu sunt buna de salesman.
No comments:
Post a Comment